Proritatea noastră este să restabilim încrederea turiștilor Interviu cu Emil – Răzvan Pîrjol, șeful turismului în guvernul stării de urgență

Citiți în ediția e-print varianta integrală a discuției pe care Emil – Răzvan Pîrjol a avut amabilitatea să o poarte cu Florin Albu, redactorul-șef adjunct al revistei tour.ist

Pamdemia a afectat major turismul. Este poate cea mai afectată ramură a economiei mondiale. Nu-i mai puțin adevărat că gradul de regenerare a industriei este foarte ridicat. 

Care sunt principalele măsuri pe care le veți lua pentru promovarea României ca destinație turistică. Avem buget de promovare turistică a României în acest an?

Situația de criză fără precedent prin care trecem ne pune în postura în care este necesar să regândim planul de promovare al României. Izbucnirea crizei cauzate de apariția COVID-19 a creat o provocare majoră pentru turism iar efectele acesteia continuă sa se amplifice. În acest sens, suntem implicați în găsirea unor soluții pentru revenirea circulației turistice și restaurarea încrederii turiștilor în destinațiile din România, astfel încât să augumentăm cererea turistică, să asigurăm continuitatea afacerilor din turismul românesc și să păstrăm forța de muncă din acest domeniu.  

 

Despre Legea Turismului: 

Scopul principal al tuturor stakeholderii din turism, fie ei din mediul public sau privat, este de a crește atractivitatea destinației turistice România. Dezideratul meu este să contribui cât mai mult la îndeplinirea acestor obiective.

 

Despre promovarea României ca destinație turistică:

Este într-un proces de actualizare la noul context creat de izbucnirea COVID-19. Eforturile noastre se concentrează pe restabilirea încrederii turiștilor români în primul rând.

 

Despre profesionalizarea resursei umane:?

O propunere de soluție cu orizont de timp mai scurt constă în facilitarea dialogului între mediul privat de business din turism și ospitalitate cu furnizorii de pregătire profesională.

 

Despre lucrători din țările din afara spațiului european:

În scenariul post criză COVID-19 ne îndreptăm mai degrabă atenția spre reținerea lucrătorilor din diaspora care s-au întors în țară în această perioadă. Scopul nostru este de a atrage înapoi în câmpul muncii din România cât mai mulți lucrători români care plecau în străinătate.

 

Despre voucherele de vacanță:

Decizia Guvernului de a prelungi valabilitatea voucherelor de vacanță, emise anul anterior, va avea un efect de susținere a turismului intern și de mărire a fluxului de turiști.

 

Despre garantarea pachetelor de servicii turistice:

Protecția consumatorului și stabilirea încrederii acestuia în operatorii de turism este extrem de importantă pentru noi și încercăm să lucrăm la cele mai bune soluții pentru toate părțile implicate.

 

Despre Delta Dunării:

Ținând cont de specificitatea și ineditul acestei destinații turistice, Delta Dunării, pe lângă promovarea turismului sustenabil considerăm de interes dezvoltarea produselor care să pună în valoare diversitatea etnică și culturală din Deltă precum și promovarea obiectelor artizanale specifice destinației. În acest fel, putem implica activ comunitățile locale pentru a contribui la îmbunătățirea nivelului de trai al acestora.

Despre concediul din acest an:

Cu siguranță in România.

         

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *