Timișoara a primit trofeul Mărul de Aur

 

Timișoara a primit  trofeul Mărul de Aur, în semn de recunoaștere a eforturilor de promovare a orașului ca destinație turistică.

Distincția a fost acordată de Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism și a fost înmânată primarului Dominic Fritz, de președintele organizației, Tijani Hadad. Aceasta a afirmat că Timișoara merită premiul pentru că este orașul democrației și un centru multicultural de o frumusețe aparte. La rândul său, edilul Timișoarei a declarat că trofeul reprezintă o încurajare pentru a merge în continuare pe același drum.

Dominic Fritz: Vrem să poziționăm Timișoara ca un oraș pe harta Europei și prin asta să contribuim și la promovarea României. Cred că Timișoara are deja destulă anvergură și forță să atragă prin frumusețea ei și prin propria sa forță, dar bineînțeles că miza în acest an cu capitala culturală și programul cultural cu peste 1000 de evenimente este ca mulți oameni să zică: haideți că anul acesta vin la Timișoara, că nu doar că pot să fiu câteva zile într-un oraș frumos, ci și pot să profit de un program cultural pe care nu îl găsesc niciunde în lume.

Primele trofee au fost acordate în anul 1971. Atunci au fost recompensate Sicilia, parcul de distracţii Efteling, cu reprezentări ale unor poveşti cu zâne, din Ţările de Jos şi Bokrijk, un complex de parcuri şi muzee, aflat lângă oraşul belgian Genk. Bokrijk este cunoscut pentru muzeul său în aer liber, care prezintă istoria vieţii rurale printr-o impresionantă colecţie de clădiri vechi de pe tot cuprinsul provinciei Flandra.

Jurnalistul bulgar Plamen Starev, președintele Comisiei „Mărul de Aur”, care analizează și prezintă Comitetului Executiv Executiv FIJET candidaturile pentru „Mărul de Aur”, a declarat:  „Pentru mine, a fost foarte frumos să votez pentru acordarea trofeului „Mărul de Aur” orașului Timișoara. Acest oraș merită premiul! La fel ca majoritatea premiilor, „Golden Apple” este și o recunoaștere. Dar nu pentru o aniversare, pentru 70 sau 80 de ani, ci pentru mulți ani împliniți, timp în care orașul s-a dezvoltat constant. Și continuă să se dezvolte, devenind din ce în ce mai atractiv. Toți cei care au vizitat Timișoara simt „aroma” mai multor epoci. De aceea îmi amintește de orașul meu natal Plovdiv – tot Capitală Europeană a Culturii, și câștigător al Mărului de Aur. Acestea sunt orașe pentru care istoria nu este o lectură interesantă, istoria este în fața ochilor noștri.

În toamna anului trecut, FIJET a acordat două trofee „Mărul de Aur”, unul orașului Novi Sad (Serbia), celălalt orașului Izmir (Turcia). Înainte de pandemie, în 2019, orașul Oradea a fost recompensat de FIJET cu „Mărul de Aur”. Din 1971 și până în prezent, FIJET a conferit 69 de astfel de trofee, de mârimi și forme diferite, regula fiind că într-un an pot fi acordate cel mult trei Mere de Aur.

Simion Giurcă, directorul executiv al Asociației pentru Promovarea Timișoarei a menționat  „Mulțumesc, în primul rând, FIJET România pentru susținere și implicare în acest proces și de asemenea muțumim FIJET-ului internațional pentru că ne va oferi acest trofeu! Noi ne dorim foarte mult să impunem Timișoara ca o destinație nu numai pentru business travel, ci vrem să o poziționăm tot mai mult și tot mai bine ca o destinație. leasure. Şi  mi-aș dori ca românii să vină să descopere acest colţ vestic al țării, care este românesc, dar este și puțin altfel, pentru că noi, timișorenii, cu spiritul nostru rebel, care a născut și Revoluția de la 1989, ne-am dorit întotdeauna să fim puțin altfel. Să nu uităm de unde am plecat și de faptul că orașul a fost clădit pe multiculturalitate, să nu uităm că este efortul de secole al unor oameni proveniţi din diferite părți, de diferite naționalități. Celor care trăiau în mod tradițional la Timișoara, li s-au adăugat altele pentru că trăim un proces de globalizare. Important este să vedem ce putem face împreună, acolo unde diferitele culturi, diferitele apartenențe religioase, diferitele idei și convingeri concură la dezvoltarea unei așezări, iar din punct de vedere turistic să vedem ce putem face pentru  îmbunătățirea și diversificarea ofertei industriei ospitalității.

Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, cunoscută sub acronimul FIJET, este una dintre cele mai vechi asociații mass media din lume, cu o istorie de peste 65 de ani. FIJET a fost fondată la Paris, la 2 decembrie 1954, sub numele de „Fédération Internationale des Journalistes et Ecrivains du Tourisme”, de către un grup de inițiativă alcătuit din scriitori de turism din Franța și Belgia, cărora li s-au alăturat alți jurnaliști și scriitori de turism din Grecia, Italia și Marele Ducat al Luxemburgului. În prezent, FIJET are peste 30 de asociaţii naţionale afiliate, printre care şi Clubul Presei de Turism FIJET România.

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *